Am fost intrebat de multe ori de catre pacienti, mai mult de paciente, in cadrul terapiei de recuperare cum se poate scapa de kilogramele in plus. De cele mai multe ori aceasta trebuia sa se intample imediat, sa tina definitiv si daca este posibil sa aiba efect doar in anumite zone. Lucrand cu pacienti cu probleme ortopedice, acestia veneau la sala cu un verdict clar de la doctor: „A zis doctorul ca trebuie sa slabesc 10 kg!” .
Citindu-le nedumerirea si ingrijorarea pe chip, am ales sa explic aici pe intelesul tuturor ce inseamna si cum se poate scapa de cateva kilograme in plus, fara a afecta alte organe si functii ale corpului pe termen lung. De la inceput spunem clar ca nu exista o reteta minune valabila pentru toti, dar cred ca un om informat corect va alege singur calea care i se pare cea mai potrivita sa ajunga la rezultatul dorit. Ok, putem incepe…
In repaus fiecare om consuma o cantitate de calorii, necesara pentru intretinerea functiilor vitale (activitatea inimii, a creierului etc). Acestui consum minim de repaus, numit metabolism bazal, i se adauga cantitatea de calorii consumata in timpul activitatilor zilnice. Cantitatea de calorii consumata suplimentar depinde de intensitatea activitatii prestate si impreuna cu cantitatea de calorii consumata in repaus reprezinta consumul zilnic caloric al unui individ. Daca aportul caloric prin alimentatie depaseste consumul zilnic de calorii este clar ca “suplimentul” se va depune. Principiul de slabit e simplu: consumul de calorii zilnic trebuie sa fie mai mare decat aportul de calorii sau, in limbajul specialistilor nutritionisti, bilantul caloric zilnic sa fie negativ.
Cum realizam asta?
Povestea incepe de la metabolismul de repaus (bazal). Fiecare isi poate calcula metabolismul bazal aproximativ dupa formulele:
La femei: GC (kg) x 1,0 x 24h
La barbati: GC (kg) x 1,1 x 24 h
Trebuie mentionat ca GC reprezinta greutatea optima care este: inaltimea in cm – 100.
Metabolismul bazal este insa individual si depinde de varsta, inaltime, greutate, sex, dar si de compozitia corporala, mai precis de masa musculara.
Masurarea cea mai exacta o ofera spiroergometria, o analiza individuala a compozitiei aerului respirat care arata aportul de oxigen, cantitatea de CO2 si volumul respirator pe minut. Daca de exemplu s-a calculat un metabolism bazal de 1600 kcal, atunci persoana testata trebuie sa aduca corpului zilnic cel putin aceasta cantitate de calorii pentru a-si asigura functionarea organelor vitale. De aici deriva un potential pericol al dietelor care asigura corpului un minim de calorii, avand ca efect direct scaderea metabolismului bazal, adica a caloriilor consumate in repaus, pana la valori de 1000-1100 kcal. Trebuie stiut ca metabolismul bazal are nevoie de pana la 12 luni sa revina la valorile de dinaintea unei diete.
Metabolismul bazal este astfel un factor foarte important in calculul consumului caloric zilnic si atingerea greutatii dorite. Orice program de reducere a greutatii corporale trebuie sa inceapa cu o analiza individuala a metabolismului, care ofera date exacte asupra organismului propriu.
Vom continua…