Ma ajuta intr-adevar talonetele?
Destul de des intalnim pacienti carora le-au fost recomandate talonete.
Pe baza unei analize, numita podometrie, se constata punctele de presiune plantara (in talpa), atat in stand cat si in mers. Astfel se pot constata diferente intre parti cat si eventuale disfunctionalitati in cadrul unui picior. Ca urmare, se prescriu talonete care sa corecteze deficitele constatate.
Ce trebuie sa stim?
Intr-adevar exista deficite de structura care impun recomandarea de talonete, insa experienta arata ca cele mai multe deficite constatate la analiza podometrica sunt functionale si nu structurale. Ce inseamna asta? O asimetrie functionala se instaureaza treptat atunci cand un muschi sau o grupa de muschi lucreaza mai mult decat colegii lor de pe partea opusa, avand un tonus mai ridicat. Anumite pozitii preferate, pastrate in timpul zilei sau in somn, pot duce, in timp, la instaurarea unor asemenea asimetrii functionale.
Corpul omenesc este o lucrare complexa care lucreaza in sistem, in lanturi musculare legate prin fascii din talpa pana in varful degetelor mainii. Cunoscand acest lucru, ne este mai usor sa intelegem ca analiza presiunii in talpa piciorului este doar o mica parte din ceea ce ar trebui cercetat, o analiza la “capat de linie”, care arata doar ca undeva pe parcurs, la o anumita “statie” ceva nu functioneaza corect. In consecinta, ar trebui sa cautam pas cu pas, analizand functional fiecare etaj articular, adevarata cauza a diferentelor intre parti constatate la capatul acestui traseu, adica in talpa.
Analiza podometrica arata numai efectul acestor lucruri enumerate mai sus. Este la indemana sa facem o analiza, sa ni se recomande talonete si poate, dar nu mereu, sa ne simtim mai bine. Este insa lesne de inteles ca acele asimetrii functionale, care se pot “repara”, vor ramane, ele fiind adevarata cauza a problemei. Aplicarea unui mijloc ajutator ca talonetele doar intareste si sustine mecanismele compensatorii instaurate si nu inlaturarea cauzelor.
* De exemplu daca muschii stabilizatori ai soldului nu lucreaza cum trebuie, la sprijin pe piciorul de acea parte bazinul coboara, ca urmare genunchiul se deplaseaza spre interior in valgus, tibia efectueaza o rotatie interna, iar ca urmare a acestui lant de reactii talpa piciorului cade spre interior in pronatie. O analiza podometrica constata caderea boltei plantare spre interior si recomanda talonete, precum si incaltaminte cu sprijin in pronatie. In magazinele de sport exista chiar incaltaminte speciala de alergare cu talpa cu sprijin in pronatie.
Deoarece ne dorim nu numai sa prezentam probleme, ci si sa oferim solutii, in centrul Sport Therapie oferim o testare functionala completa a intregului sistem musculo-articular, care arata deficitele de mobilitate, flexibilitate musculara sau stabilitate articulara ce trebuiesc corectate prin exercitii.
Suna acum la 0799 593 216 pentru a programa o analiza completa a aparatului musculo-articular.